Acasă » Trending » Gest frumos. Bătrânul căruia i s-au furat pantofii la Spitalul Huși, încălțat de manager

Gest frumos. Bătrânul căruia i s-au furat pantofii la Spitalul Huși, încălțat de manager

De: Marie Călin 12/05/2021 | 13:57
Gest frumos. Bătrânul căruia i s-au furat pantofii la Spitalul Huși, încălțat de manager

Mircea Chirilă, pacientul de 70 de ani care a depus plângere împotriva Spitalului din Huși, după ce pantofii săi, păstrați în magazia de bunuri pe perioada internării s-au evaporat, a avut o parte de o surpriză la care nu se aștepta.

Bătrânul depusese o plângere în acest sens, la mijlocul lui aprilie, însă, se pare, ancheta nu a găsit vreun vinovat.

Atunci când a fost informat despre situația inconfortabilă, managerul Spitalului, doctorul Bogdan Popa, s-a decis să facă în nume propriu un gest care să îndrepte lucrurile.

Concret, medicul l-a invitat, în mod public, pe pacientul supărat în biroul său, pentru a-i oferi contravaloarea încălțărilor de la care s-a făcut atâta „scandal”, scrie Vremea Nouă.

Invitația a fost acceptată

O dată la 21 de zile, pacientul să i se schimbe sonda. Și pentru că auzise din sat de invitație, bătrânul s-a dus, imediat după ce a fost tratat și a bătut la ușa biroului managerului.

„Da, e adevărat că azi (ieri, n.r.) am fost la directorul Spitalului. Era un domn doctor în alb îmbrăcat, amabil, care s-a purtat foarte frumos cu mine. Zici că eram prieten cu dumnealui de o viață, așa de frumos mi-a vorbit.

M-a invitat să stau un pic. Un om de omenie, mi-a plăcut de dumnealui. Mi-a dat bani în locul pantofilor și mi-a spus să îmi cumpăr eu ce pantofi doresc. Era acolo și o doamnă secretară, care, la fel, foarte frumos s-a purtat.

Domnul director se vede că e om cu carte, om de treabă. Nu e el vinovat că doamna de la magazie nu spune unde sunt pantofii mei, dar dacă a vrut să repare treaba asta, eu îi mulțumesc”, a spus Mircea Chirilă, potrivit sursei citate mai sus.

A plecat, apoi, direct la cumpărături

Mai mult, Mircea Chirilă a plecat de la spital, direct la cumpărături pentru a își înlocui bunul care îi fusese furat. „A fost la un magazin din piață și și-a luat pantofi noi. Adevărul este că moș Mircea nu voia banii de la domnul director, nu avea nevoie de nimic, decât de pantofii lui.

Buni sau răi, cum erau, erau ai lui. Poate pentru unii nu e un capăt de țară o pereche de pantofi, dar pentru un bătrân este. Oricum, eram siguri că nu vor mai fi găsiți.

Acum bătrânul și-a luat alți pantofi, tot negri, mărimea 42. Mi-a spus că e foarte fericit, că are din nou papuci buni, în cutia lui, unde și-i ține la păstrare”, a spus Ștefan Popa, nepotul pacientului Mircea Chirilă, cel care are grijă de el.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
Mesajul CINIC postat de adolescentul suspectat de crima din Parcul Crângași, cu puțin timp înainte de atac / Cine e Francis „Beleaua”
Mesajul CINIC postat de adolescentul suspectat de crima din Parcul Crângași, cu puțin timp înainte...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona Halep! Ce zice „regele mezelurilor” de relație
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
INCREDIBIL! Primele imagini cu noul iubit al Simonei Halep! E un milionar cu 25 de ani mai în vârstă ca ea!
INCREDIBIL! Primele imagini cu noul iubit al Simonei Halep! E un milionar cu 25 de...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
O recunoști? A fost cea mai bine vândută artistă din epoca interbelică. A depășit-o chiar și pe Maria Tănase
O recunoști? A fost cea mai bine vândută artistă din epoca interbelică. A depășit-o chiar...
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între...
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era de fapt un bărbat cu un plan ascuns
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era...
Rusia a descoperit rezerve uriașe de petrol în teritoriile din Antarctica revendicate de Marea Britanie
Rusia a descoperit rezerve uriașe de petrol în teritoriile din Antarctica revendicate de Marea Britanie
Volkswagen dă startul precomenzilor lui Golf GTI. Cât costă acesta?
Volkswagen dă startul precomenzilor lui Golf GTI. Cât costă acesta?
Jean de la Craiova, adevărul despre infidelitatea față de soția lui: „Ochii văd, inima cere”. Artistul face dezvăluiri fără perdea despre căsnicia lui
Jean de la Craiova, adevărul despre infidelitatea față de soția lui: „Ochii văd, inima cere”....
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun un lucru și sper să îți intre foarte bine în cap. Realizez că din asta s-a făcut o obișnuință.”
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun...
„A dispărut” Geta Sterp, strigăt de ajutor în mediul online! Sora lui Culiță Sterp a făcut anunțul trist în urmă cu câteva ore: „Nu știe nimeni nimic de el”
„A dispărut” Geta Sterp, strigăt de ajutor în mediul online! Sora lui Culiță Sterp a...
Au auzit strigăte disperate de sub pământ, iar când s-au apucat de săpat au dat peste un om în viaţă. Bărbatul din Moldova fusese îngropat de viu de patru zile
Au auzit strigăte disperate de sub pământ, iar când s-au apucat de săpat au dat...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau...
Schimbare notabile pentru WhatsApp. Ce modificări au fost aduse?
Schimbare notabile pentru WhatsApp. Ce modificări au fost aduse?
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
A recunoscut! În ce loc neobișnuit a întreținut Oana Roman relații intime: ”Când eram tânără făceam tâmpenia asta la greu...”
A recunoscut! În ce loc neobișnuit a întreținut Oana Roman relații intime: ”Când eram tânără...
Soluția ieftină cu care e bine să stropești legumele plantate și pomii fructiferi. Cel mai bun îngrășământ natural pentru grădină conține 2 ingrediente pe care le ai în bucătăria ta
Soluția ieftină cu care e bine să stropești legumele plantate și pomii fructiferi. Cel mai...
Se construiește o nouă autostradă în România. Va face legătura cu un important aeroport, mulți români vor ajunge mai repede la destinație
Se construiește o nouă autostradă în România. Va face legătura cu un important aeroport, mulți...
S-a decis plata a 500 LEI. Banii intră în cont: Așa cum Guvernul a promis
S-a decis plata a 500 LEI. Banii intră în cont: Așa cum Guvernul a promis
Iubitul Cristinei Cioran, ''show'' grotesc și clipe șocante în centrul Capitalei. Drogat, i-a speriat pe trecători. Imagini cu un PUTERNIC IMPACT emoțional! VIDEO
Iubitul Cristinei Cioran, ''show'' grotesc și clipe șocante în centrul Capitalei. Drogat, i-a speriat pe...
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Reţeta unei căsătorii fericite. Sfaturi de la un bărbat cu 37 de ani de experienţă
Reţeta unei căsătorii fericite. Sfaturi de la un bărbat cu 37 de ani de experienţă
Halep IUBEȘTE din nou?! E milionar în Top 300 Capital: : Așa s-a întâmplat
Halep IUBEȘTE din nou?! E milionar în Top 300 Capital: : Așa s-a întâmplat
Alin Oprea rupe tăcerea, după 18 ani. Adevărul din spatele destrămării trupei Talisman
Alin Oprea rupe tăcerea, după 18 ani. Adevărul din spatele destrămării trupei Talisman
Care este cel mai SĂNĂTOS înlocuitor pentru zahăr, potrivit dr. Vlad Ciurea. Principalul avantaj este că nu schimbă gustul alimentelor
Care este cel mai SĂNĂTOS înlocuitor pentru zahăr, potrivit dr. Vlad Ciurea. Principalul avantaj este...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu!...
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
Lavinia Pîrva, despre momentele dificile din mariajul cu Ștefan Bănică Jr.: ”A fost o perioadă în care m-a afectat teribil”
Lavinia Pîrva, despre momentele dificile din mariajul cu Ștefan Bănică Jr.: ”A fost o perioadă...
Medicul Monica Pop, despre revenirea lui Florin Piersic: ”Dacă inima lui a suportat atâtea”
Medicul Monica Pop, despre revenirea lui Florin Piersic: ”Dacă inima lui a suportat atâtea”
Cum păcălește un român sistemul de returnare-garanţie. Metoda prin care aparatele pot să dea 50 de bani pentru PET-urile din afara programului
Cum păcălește un român sistemul de returnare-garanţie. Metoda prin care aparatele pot să dea 50...
Cinci zodii cărora li se schimbă viața în bine în următoarele două săptămâni. Au noroc în carieră, lipici la bani și succes în dragoste
Cinci zodii cărora li se schimbă viața în bine în următoarele două săptămâni. Au noroc...
×